derivă
mi-e pasul zbor de aripi frânt
și noaptea mă orbește
îmi bate ca un viscol
de unde aer să respir
de unde sprijin pe pământ
îmi pare totul fără sens
chiar muzica mi-e surdă
și floarea ce-a-nflorit
de ne-nțeles
tânjesc după odihnă
un loc în care să nu doară
doar fluturi albi să-mi ningă
să-i simt cum se topesc
pe-obrajii mei de ceară
Costel Zăgan, Triunghiul tăcerii (15 septembrie 2011)
Zi de zi vai mă sfâşie
Doamne aceeaşi poezie
şi-mi ia aurul la schimb
transformându-mă în plumb
poezie de Costel Zăgan din Axiomele lui Don Juan (1 octombrie 2015)
CULORI
N-am știut că mirosul acesta nebun
de culori cerate
poate încape într-o pagină de caiet
mâzgălită de tine
îți ador mâinile cu care alegi fiecare nuanță
ca pe un tester pentru lumină,
la sfârșit nu știu
dacă tu ești parte din creație
sau culoarea e parte din tine
dar undeva,
între ultima tușă
și nodul din pieptul meu
știu că te iubesc.
TE VISEZ 24 DE ORE PE ZI
Prea frumoasă domnișoară
nu știu cum să-ți povestesc
numai te-am visat aseară
goală rău însă părea firesc
Nu știu cum să povestesc
te priveam ca din oglindă
și-aveai trupul îngeresc
gata către cer s-o-ntindă
Te priveam ca din oglindă
și de-atunci mereu fu seară
mâna vru să te cuprindă
prea frumoasă domnișoară
Nu știu cum dar nu-i firesc
nu mai pot să mă trezesc
ÎN AȘTEPTAREA SĂRUTULUI PROMIS, 2014
CĂDEREA-N POEZIE Porți lumea-n peniță ce răsfrântă cerneală doar cealaltă Mioriță din moarte ne scoală COSTEL ZĂGAN, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE
