derivă
mi-e pasul zbor de aripi frânt
și noaptea mă orbește
îmi bate ca un viscol
de unde aer să respir
de unde sprijin pe pământ
îmi pare totul fără sens
chiar muzica mi-e surdă
și floarea ce-a-nflorit
de ne-nțeles
tânjesc după odihnă
un loc în care să nu doară
doar fluturi albi să-mi ningă
să-i simt cum se topesc
pe-obrajii mei de ceară
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu